Cos de cumparaturi

Cărți Bestseller vândute în peste 125.000 de exemplare

 

Ai pierdut controlul vietii tale?

Studiile arată că simpla completare zilnică într-un jurnal îți sporesc șansele de succes cu 33%.

Motivul este datorat de faptul că în momentul în care scrii, conștientizezi cu adevărat de fapt care este realitatea și cât de aproape sau departe ești de obiectivul tău. Scriind îți dezvolți aptitudinea de a-ți vedea propria viață cu alți ochi.

Un studiu efectuat de Leadership IQ pe un eșantion de 4690 de bărbați și femei a scos la iveală că bărbații datorită construcției genetice își pot vizualiza obiectivele mult mai ușor decât femeile. Asta îi ajută în conceperea unei strategii clare.

Cu alte cuvinte, problema e că deși ne facem planuri, chiar mai mărețe decât bărbații (tot studiile au spus-o), lipsa vizualizării concrete a obiectivelor ne împiedică în drumul nostru spre succes. Soluția este de a a ne scrie obiectivele, spun doctorii neurologi. Aceștia au ajuns la concluzia că astfel, scopurile noastre se fixează mult mai bine în memorie. Asta ne ajuta să ne reamintim mereu ce ne dorim de fapt și să cădem mai greu victime ale impulsurilor de moment care ne strică mai mereu planurile.

Studiile făcute de Universitatea Medicală Rochester au scos la iveală că scrierea constantă într-un jurnal te ajută:

  • să îți reduci nivelul de stres
  • în lupta cu depresia
  • să îți  prioritizezi mai eficient obiectivele
  • să conștientizezi care sunt factorii care îți strică starea de dispoziție și să îi elimini (ținând evidența zilnică a emoțiilor)
  • să creezi o oportunitate pentru a-ți identifica gândurile și obiceiurile negative
  • să concepi un plan de acțiune eficient pentru a-ți realiza obiectivele
  • să rezolvi problemele mai eficient, inclusiv neînțelegerile cu ceilalți
  • să implementezi cu succes noi tabieturi sănătoase

De asemenea s-au descoperit și avantaje de ordine medicală. Psihologul și cercetătorul Austin James Pennebaker, susține că jurnalizarea periodică întărește celulele imune, numite limfocite.  Alte cercetări arată că jurnalizarea scade simptomele astmului și ale artritei reumatoide.

Scrisul de asemenea te ajută să te redescoperi; cine ești? ce îți dorești de fapt?

Noi femeile tindem să ne trăim viața pentru a-i face pe ceilalți fericiți. Problemele apar când ne punem pe locul 2. Renunțăm la pasiunile și scopurile personale crezând că ceilalți se vor sacrifica apoi.

Draga mea, fericirea ți-o faci singură și cred că este reprezentată de alegerea de a-ți trăi viața conform propriilor valori. Asta face un jurnal. Te ajută să îți descoperi cele mai sincere dorințe și să trăiești o viață autentică.

La cererea cititioarelor cărții mele bestseller, Manualul Femeii de Succes am conceput cea mai complexă versiune a unui planner. Stiu sigur că poate da rezultate extraordinare tuturor femeilor ce îl folosesc. L-am intitulat Junalul Femeii de Succes.

Scopul acestui jurnal este de a ajuta femeile de pretutindeni să își atingă cu mai multă ușurință obiectivele. Știu că dacă aplici strategiile potrivite și ești perseverentă poți deveni și obține absolut tot ceea ce îți dorești.

Pe mine m-a ajutat acest jurnal și pot garanta utilitatea lui pentru că i-am simțit puterea chiar eu. Am hotărât să îl concep în urma eforturilor mele a de a găsi de cumpărat unul complet și complex în același timp, dar ușor de utilizat.

Majoritatea tratează un subiect sau altul(nutriție sau administrarea bugetului). Iar viața mea înseamnă mai mult decât un domeniu. Voiam să ajute să ne dezvoltăm atât personal, profesional cât și spiritual.

O femeie de succes este o prezență complexă preocupată atât de felul în care arată, cât și de evoluția ei. Asta m-a determinat să public acest prezent jurnal  atât de complex și totuși atât de ușor de utilizat.

Acest jurnal este unealta potrivită pentru:

  • a te cunoaște cu adevărat
  • a dezvolta abilitatea de a-ți prioritiza sarcinile în funcție de priorități
  • a-ți administra bugetul eficient
  • a obține o siluetă de invidiat
  • a dezvolta abilitatea de a vedea și a aprecia lucrurile pozitive din viața ta
  • a stabili clar obiectivele pe termen lung, mediu și scurt
  • a concepe planuri concrete și eficiente pentru realizarea obiectivelor propuse
  • a monitoriza rezultatele personale periodic
  • a învăța cum să schimbi constant strategiile disfuncționale
  • a învăța să acorzi timp periodic îngrijirii personale

În plus te voi invita prin intermediul acestui jurnal  să faci zilnic 2 exerciții ce durează doar 3 minute: dimineața un exercițiu de recunoștință, iar seara un exercițiu de meditație. Studiile prezintă o mulțime  de avantaje pentru care merită să implementezi aceste 2 tabieturi despre care poți citi în Jurnalul Femeii de Succes.

Am dorit ca acest jurnal să fie practic, ușor de folosit, dar și relaxant. Tocmai de aceea la fiecare început de lună vei putea citi o poveste cu tâlc, un gând sau un sfat scrise în stilul cărții Manualul Femeii de Succes cu care deja te-am obișnuit. 

Sunt extrem de fericită să pot împărtăși cu tine plannerul meu, despre care poti afla mai multe apasand Aici – Jurnalul Femeii de Succes! 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *