Cos de cumparaturi

Rulează videoul

55 lei

45 lei

 

Cartea va conține autograf și o surpriza pentru cel mic

Transport curier Romania - 14 Lei

*transport gratuit pentru comenzile de peste 200 lei

+3 ani

De la autoarea BESTSELLER-ULUI "Manualul Femeii de Succes"

De ce am scris această carte?

Andra Olarean
Autoare a 4 cărți bestseller, notar public, mama a 2 fetițe, soție

Această carte este povestea pe care, dacă aș fi citit-o când eram mică, nu mi-aș mai fi ascuns cicatricea 18 ani de zile; o întreagă copilărie și adolescență în care am trăit cu teama că, dacă ceilalți mi-ar afla secretul, m-ar respinge. Am scris această carte pentru copilul din mine și pentru toți copiii din lumea asta mare. Știu că iubirea, compasiunea și empatia reprezintă fundația ce îi ajută să devină adulți integri, responsabili și înțelegători.

Cultivându-şi empatia, copilul ajunge să înțeleagă unicitatea sa şi a celor din jur, dezvoltându-și astfel o stimă de sine sănătoasă și încredere în propriile forțe şi abilități.

Știu cât de prețios și limitat este timpul când devii părinte. Tocmai de aceea am inclus în această carte 20 de pagini de cercetări științifice, sfaturi ale experților în parenting, activități practice și jocuri, toate menite să-l ajute pe cel mic să-și consolideze o stimă de sine sănătoasă.

 
Cercetările (studii efectuate de Dr. Dario Cvencek, Dr. Andrew Meltzoff, 2016) arată că un copil are deja o stimă de sine formată la 5 ani și că aceasta poate fi măsurată.
Deoarece stima de sine rămâne relativ neschimbată pe durata întregii vieți, cu mici fluctuații în perioadele de stres ori de eșec, este esențial să ajutăm copilul, încă din primii ani de viață, să-și formeze o percepție realistă despre sine. Iar cum părerea despre el și-o formează în funcție de părerea părinților și îngrijitorilor și de felul în care aceștia comunică cu el, este evident că această responsabilitate ne revine nouă, adulților.

Cum îl ajută pe
copil cartea
„Secretul lui
Alice”?

Îi dezvoltă empatia și compasiunea:
Citindu-i celui mic despre experiența altor copii, arătându-le modul în care aceștia aleg să-și gestioneze dificultățile, copilul învață să fie mai înțelegător, mai deschis, mai tolerant, mai bun în relația cu ceilalți.
Îi încurajează incluziunea și respectul pentru toți oamenii, indiferent de gen, vârstă, etnie, avere, dizabilități etc:
Îl ajută pe copil să înțeleagă că fiecare persoană este unică și valoroasă în felul ei.
Sparge stereotipurile și prejudecățile:
Îl ajută pe copil să înțeleagă că aceste diferențe fizice nu definesc valoarea și potențialul unei persoane. Fiecare individ merită să fie tratat cu respect și egalitate.
Îl învață să prețuiască frumusețea interioară:
Îl ajută pe copil să înțeleagă că valoarea unei persoane nu se bazează pe aspectul său fizic, ci și pe calitățile, abilitățile și personalitatea acesteia.
Încurajează comunicarea și discuțiile deschise:
Îți oferă o platformă pentru a discuta cu copilul tău despre persoanele cu dizabilități, despre persoanele diferite, despre fenomenul de bullying, oferind oportunitatea de a-i transmite copilului valorile și învățămintele tale.
Îi dezvoltă încrederea în sine și stima de sine:
Îi ajută pe copii să se simtă mai confortabil și mai siguri în propria piele. Ei învață că fiecare cicatrice sau diferență fizică poate spune o poveste și că acestea nu ar trebui să îi definească sau să le limiteze potențialul. Astfel, copiii pot dezvolta încredere în sine și stima de sine, în ciuda trecutului sau a aspectului lor fizic.
Îi încurajează exprimarea autenticității:
Îl ajută să conștientizeze că cel mai mare atu al său este acela că el este unic, iar asta îl face cu adevărat special și frumos.

De ce este
diferită această carte de povești?

Cu un limbaj simplu și un număr de cuvinte adecvat, această carte respectă regulile de scriere potrivite, pentru a fi ușor de înțeles și de urmărit și de copiii mai mici. Acțiunea prezintă personaje și situații inspirate din realitate realiste, cu care copilul se poate identifica. Ilustrațiile sunt clare, atractive și sprijină firul acțiunii, fără să-l distragă pe cel mic de la mesajul transmis.

 

De ce e important ca cel mic să aibă o stimă de sine sănătoasă?

Studiile arată că nivelul stimei de sine a unui adult poate anticipa reacțiile acestuia la succes sau eșec. Astfel, persoanele cu o stimă de sine crescută au o mai mare reziliență în fața eșecului, ceea ce îi ajută să se ridice și să meargă mai departe atunci când viața le este potrivnică. De aceea, secretul este să ajutăm copilul să-și clădească o stimă de sine solidă cât mai timpuriu, ca să nu ajungă să-și determine valoarea în funcție de părerea celorlalți.

Care sunt
indiciile că cel
mic are deja o
stimă de sine
scăzută?

Nu are încredere în el
Spune de multe ori „Nu pot”
Preferă să stea retras ori se joace mai mult singur
Nu își recunoaște greșelile, dă vina pe circumstanțe și pe cei din jur: „X e de vină”, „n-am auzit ceasul”, „a întârziat autobuzul”, etc.
Evită să încerce lucruri noi
Evită situații ori experiențe necunoscute
Preferă să trișeze decât să piardă la jocuri
Poate deveni agresiv
Nu are răbdare, se enervează repede, plânge ușor
Vorbește urât despre el însuși: „sunt urât”, „sunt prost”
Este dependent de validarea din exterior
Îi este dificil să-și facă prieteni și să păstreze relații.

Vestea bună

e că stima de sine poate fi reclădită!​​
Cartea conține și 20 de pagini de sfaturi ale experților în parenting și activități practice utile pentru a-l ajuta pe copil să depășească perioadele delicate.
 

Ce spun cititorii?

În concluzie, cititul cărților de povești cu teme care abordează diversitatea, empatia, copiii cu dizabilități sau cicatrici au un impact semnificativ asupra dezvoltării copiilor. Prin identificarea cu personajele din cărți, copiii învață să fie mai înțelegători, să-și accepte și să-și definească propria identitate și să-i trateze cu respect pe ceilalți. Dezvoltarea încă din copilărie a acestor concepte și valori contribuie la construirea unei lumi mai bune și mai echitabile, în care fiecare individ se simte acceptat și iubit așa cum este el, pentru ceea ce este el.

Previous slide
Next slide

Contact pentru comenzi (comandare/modificare/anulare)
Tel 0747 618 797, Email comanda@andraolarean.ro

Pentru a-ți urmări statusul comenzii apasă aici

© Copyright 2023 Andra Olarean
Termenii și condiții

Sunt diferit, nu defect!

Ajută-ți copilul să-și clădească o stimă de sine sănătoasă

O poveste emoționantă ce îl ajută pe cel mic să înțeleagă că valoarea unei persoane nu se bazează pe aspectul său fizic, ci pe calitățile, abilitățile și personalitatea acestuia.

Această carte conține 20 de pagini de cercetări științifice, sfaturi ale experților în parenting, activități practice și jocuri

Rulează videoul
55 Lei

45 lei

Cartea va conține autograf și o surpriza pentru cel mic
Transport curier Romania - 14 Lei
*transport gratuit pentru comenzile de peste 200 lei
+ 3 ani
De la autoarea BESTSELLER-ULUI
"Manualul Femeii de Succes"

De ce am scris
această carte?

Andra Olarean

Autoare a 4 cărți bestseller,
notar public, mama a 2 fetițe, soție

Această carte este povestea pe care, dacă aș fi citit-o când eram mică, nu mi-aș mai fi ascuns cicatricea 18 ani de zile; o întreagă copilărie și adolescență în care am trăit cu teama că, dacă ceilalți mi-ar afla secretul, m-ar respinge. Am scris această carte pentru copilul din mine și pentru toți copiii din lumea asta mare. Știu că iubirea, compasiunea și empatia reprezintă fundația ce îi ajută să devină adulți integri, responsabili și înțelegători. Cultivându-şi empatia, copilul ajunge să înțeleagă unicitatea sa şi a celor din jur, dezvoltându-și astfel o stimă de sine sănătoasă și încredere în propriile forțe şi abilități.

Știu cât de prețios și limitat este timpul când devii părinte. Tocmai de aceea am inclus în această carte 20 de pagini de cercetări științifice, sfaturi ale experților în parenting, activități practice și jocuri, toate menite să-l ajute pe cel mic să-și consolideze o stimă de sine sănătoasă.

55 lei

45 lei

Livrare începand cu 8 Noiembrie 2023

Cercetările (studii efectuate de Dr. Dario Cvencek, Dr. Andrew Meltzoff, 2016) arată că un copil are deja o stimă de sine formată la 5 ani și că aceasta poate fi măsurată. Deoarece stima de sine rămâne relativ neschimbată pe durata întregii vieți, cu mici fluctuații în perioadele de stres ori de eșec, este esențial să ajutăm copilul, încă din primii ani de viață, să-și formeze o percepție realistă despre sine. Iar cum părerea despre el și-o formează în funcție de părerea părinților și îngrijitorilor și de felul în care aceștia comunică cu el, este evident că această responsabilitate ne revine nouă, adulților.

Cum îl ajută pe copil cartea „Secretul lui Alice”?

Îi dezvoltă empatia și compasiunea:
Citindu-i celui mic despre experiența altor copii, arătându-le modul în care aceștia aleg să-și gestioneze dificultățile, copilul învață să fie mai înțelegător, mai deschis, mai tolerant, mai bun în relația cu ceilalți.
Îi încurajează incluziunea și respectul pentru toți oamenii, indiferent de gen, vârstă, etnie, avere, dizabilități etc:
Îl ajută pe copil să înțeleagă că fiecare persoană este unică și valoroasă în felul ei.
Sparge stereotipurile și prejudecățile:
Îl ajută pe copil să înțeleagă că aceste diferențe fizice nu definesc valoarea și potențialul unei persoane. Fiecare individ merită să fie tratat cu respect și egalitate.
Îl învață să prețuiască frumusețea interioară:
Îl ajută pe copil să înțeleagă că valoarea unei persoane nu se bazează pe aspectul său fizic, ci și pe calitățile, abilitățile și personalitatea acesteia.
Încurajează comunicarea și discuțiile deschise:
Îți oferă o platformă pentru a discuta cu copilul tău despre persoanele cu dizabilități, despre persoanele diferite, despre fenomenul de bullying, oferind oportunitatea de a-i transmite copilului valorile și învățămintele tale.
Îi dezvoltă încrederea în sine și stima de sine:
Îi ajută pe copii să se simtă mai confortabil și mai siguri în propria piele. Ei învață că fiecare cicatrice sau diferență fizică poate spune o poveste și că acestea nu ar trebui să îi definească sau să le limiteze potențialul. Astfel, copiii pot dezvolta încredere în sine și stima de sine, în ciuda trecutului sau a aspectului lor fizic.
Îi încurajează exprimarea autenticității:
Îl ajută să conștientizeze că cel mai mare atu al său este acela că el este unic, iar asta îl face cu adevărat special și frumos.

De ce este diferită
această carte de
povești?

Cu un limbaj simplu și un număr de cuvinte adecvat, această carte respectă regulile de scriere potrivite, pentru a fi ușor de înțeles și de urmărit și de copiii mai mici. Acțiunea prezintă personaje și situații inspirate din realitate realiste, cu care copilul se poate identifica. Ilustrațiile sunt clare, atractive și sprijină firul acțiunii, fără să-l distragă pe cel mic de la mesajul transmis.

De ce e important ca cel
mic să aibă o stimă de
sine sănătoasă?

Studiile arată că nivelul stimei de sine a unui adult poate anticipa reacțiile acestuia la succes sau eșec.

Astfel, persoanele cu o stimă de sine crescută au o mai mare reziliență în fața eșecului, ceea ce îi ajută să se ridice și să meargă mai departe atunci când viața le este potrivnică. De aceea, secretul este să ajutăm copilul să-și clădească o stimă de sine solidă cât mai timpuriu, ca să nu ajungă să-și determine valoarea în funcție de părerea celorlalți.

Care sunt indiciile că cel mic are
deja o stimă de sine scăzută?

Nu are încredere în el
Spune de multe ori „Nu pot”
Preferă să stea retras ori se joace mai mult singur
Nu își recunoaște greșelile, dă vina pe circumstanțe și pe cei din jur: „X e de vină”, „n-am auzit ceasul”, „a întârziat autobuzul”, etc.
Evită să încerce lucruri noi
Evită situații ori experiențe necunoscute
Preferă să trișeze decât să piardă la jocuri
Poate deveni agresiv
Nu are răbdare, se enervează repede, plânge ușor
Vorbește urât despre el însuși: „sunt urât”, „sunt prost”
Este dependent de validarea din exterior
Îi este dificil să-și facă prieteni și să păstreze relații.

Vestea bună

e că stima de sine poate fi reclădită!
Cartea conține și 20 de pagini de sfaturi ale experților în parenting și activități practice
utile pentru a-l ajuta pe copil să depășească perioadele delicate.

Ce spun cititorii despre carte?

În concluzie, cititul cărților de povești cu teme care abordează diversitatea, empatia, copiii cu dizabilități sau cicatrici au un impact semnificativ asupra dezvoltării copiilor. Prin identificarea cu personajele din cărți, copiii învață să fie mai înțelegători, să-și accepte și să-și definească propria identitate și să-i trateze cu respect pe ceilalți. Dezvoltarea încă din copilărie a acestor concepte și valori contribuie la construirea unei lumi mai bune și mai echitabile, în care fiecare individ se simte acceptat și iubit așa cum este el, pentru ceea ce este el.

Contact pentru comenzi (comandare/modificare/anulare):
Tel 0747 618 797, Email comanda@andraolarean.ro

Pentru a-ți urmări statusul comenzii apasă aici

© Copyright 2023. Andra Olarean
Termenii și condiții